Sfinxă arhaică din marmură pentelică, cca. 570 î.Hr. A fost găsită în Spata, Attica și constituia un capitel al unei steli funerare. Atena, Muzeul Național de Arheologie, nr. 28.
În narațiunile complexe ale mitologiei grecești, puține forme stârnesc imaginația și provoacă mintea atât de mult ca Sfinxă. Această ființă enigmatică, adesea reprezentată cu corp de leu, aripi de pasăre mare și cap de femeie, stă ca un simbol al misterului, pericolului și înțelepciunii obținute prin încercări. Sfinxă nu este doar un monstru al miturilor, ci o entitate complexă, strâns legată de soarta orașului Teba și de povestea tragică a lui Oedip. Originea sa este prezentată în diverse versiuni de către scriitorii antici, Hesiod menționând-o ca fiica lui Orthros (un câine monstruos) și a Chimerei (o altă ființă hibridă), întărind natura sa monstruoasă (Liddell, Scott). Conform mitului, Sfinxă s-a așezat pe un munte de lângă Teba, ca o pedeapsă divină pentru o veche nelegiuire comisă în oraș. Acolo, punea o enigmă celebră fiecărui trecător, iar cei care nu reușeau să o rezolve găseau o moarte groaznică în ghearele ei. Prezența sa semăna teroare și disperare, până la venirea lui Oedip, eroul fatal care ar reuși să descifreze ghicitoarea ei, schimbând pentru totdeauna cursul propriei sale vieți și al orașului. Povestea Sfinxei și a lui Oedip este unul dintre cele mai atemporale mituri de prag, unde eroul este chemat să treacă o limită spre necunoscut (Renger).
Originea și natura Sfinxei
Forma Sfinxei, așa cum o cunoaștem din religia și mitologia greacă, reprezintă un amalgam fascinant de influențe culturale diferite, deși are propriile sale caracteristici unice. Deși imaginea unei ființe cu corp de leu și cap uman se întâlnește deja în Egiptul antic (unde de obicei era o formă masculină și paznic al locurilor sacre), Sfinxă grecească se diferențiază semnificativ. Este feminină, adesea înaripată, și este strâns legată de conceptul de enigmă și provocare fatală. Genealogia sa, așa cum s-a menționat anterior, o plasează în cercul monștrilor născuți din divinități primordiale sau alte ființe mitice, subliniind caracterul ei străin și periculos. Unele surse o menționează ca fiica lui Typhon și Echidna, părinții multor monștri din mitologia greacă, întărind imaginea ei ca o forță ostilă ordinii și culturii umane. Descrierea ei ca o ființă cu „talie subțire ca o viespe” în texte antice adaugă un detaliu suplimentar, special, la reprezentarea ei (Liddell, Scott). Apariția ei în afara Tebei nu a fost întâmplătoare, ci a fost adesea legată de mânia divină, probabil a Herei sau a lui Ares, care au dorit să pedepsească orașul pentru păcatele casei regale a Labdacizilor. Astfel, Sfinxă se transformă dintr-un simplu monstru într-un instrument al justiției divine, deși nemiloase.
Întrebarea terifiantă și teroarea din Teba
Acțiunea Sfinxei se concentra pe formularea unei singure enigme pentru călătorii care se apropiau de Teba. Așezată pe un deal (de obicei se menționează termenul Fikio sau Sfinxio), bloca accesul în oraș. Enigma, așa cum este transmisă de cele mai multe surse, era: „Ce este acel lucru care are o singură voce și devine patru picioare dimineața, două picioare la prânz și trei picioare seara?” (Ce ființă are o voce și devine patru picioare, două picioare și trei picioare?). Incapacitatea de a răspunde însemna o moarte sigură, deoarece Sfinxă își devora victimele. Teba a fost cufundată în disperare. Numărul victimelor creștea, iar teroarea paraliza orașul. Regele Creon, care preluase puterea după moartea lui Laios (pe care, fără să știe, îl ucisese însuși Oedip), s-a aflat într-un impas. Într-un act de disperare, a promis mâna surorii sale, Iocasta (văduva lui Laios), și tronul Tebei celui care ar reuși să rezolve enigma și să elibereze orașul de flagelul Sfinxei. Mulți curajoși, dar și imprudenți, și-au încercat norocul, doar pentru a se adăuga pe lista macabră a victimelor monstrului. Atmosfera era apăsătoare, iar viitorul Tebei se contura sumbru, până la apariția unui călător străin, Oedip.
Sfinxă din marmură pe un capitel attic cu un val curbat (cavetto). Lucrare arhaică, cca. 580–575 î.Hr. Probabil un capitel al unui monument funerar.
Oedip față în față cu soarta și Sfinxă
Oedip, ajungând la Teba, era deja marcat de soartă, deși el însuși nu știa pe deplin. Părăsind Corintul pentru a evita o profeție teribilă care spunea că își va ucide tatăl și se va căsători cu mama sa, s-a aflat fără să vrea pe drumul împlinirii acesteia. La intersecția a trei drumuri, el comisese deja parricidul, ucigându-l pe Laios într-o altercație. Ajungând la periferia Tebei și aflând despre Sfinxă și recompensa oferită, a decis să înfrunte monstrul. Această întâlnire reprezintă un moment crucial în mitul lui Oedip (Malanda Dem, Dimbu). Sfinxă a pus cunoscuta sa enigmă. Oedip, având perspicacitate și înțelepciune, a înțeles imediat soluția: omul. La începutul vieții sale, se târăște (patru picioare), în viața adultă merge pe două picioare (două picioare), iar la bătrânețe folosește un baston pentru sprijin (trei picioare). Răspunsul corect a însemnat înfrângerea Sfinxei. Conform celor mai multe versiuni ale mitului, monstrul, rușinat și învins, s-a prăbușit de pe stânca pe care stătea și a fost ucis. Teba fusese salvată, iar Oedip a fost declarat erou.
Ironia victoriei
Victoria asupra Sfinxei, deși a eliberat Teba de teroare, a constituit începutul tragediei lui Oedip. Ca recompensă, s-a căsătorit cu Iocasta, propria sa mamă, și a urcat pe tron, împlinind astfel a doua, mai terifiantă parte a profeției. Sfinxă, cu enigma sa care se referea la însăși natura umană și parcursul vieții, a acționat fără să vrea ca un catalizator pentru dezvăluirea adevărului tragic al lui Oedip. Capacitatea sa de a rezolva enigma Sfinxei arăta înțelepciunea sa, dar ignoranța sa față de adevărata sa identitate și faptele sale l-au condus la distrugere. Sfinxă, acest monstru mitic, devine astfel un simbol al naturii duale a cunoașterii: poate elibera, dar și conduce la durere atunci când dezvăluie adevăruri pe care omul nu este pregătit să le înfrunte (Barracuda). Povestea lui Oedip, așa cum este magistral redată în tragedia lui Sofocle, Oedip rege, explorează profund temele destinului, liberului arbitru, adevărului și ignoranței, cu umbra Sfinxei planând asupra evenimentelor (Sofocle).
Cap de Sfinxă sau Sirenă din tuf (rocă vulcanică). Lucrare etruscă, probabil din Vulci, cca. 550–525 î.Hr. New York, Muzeul Metropolitan de Artă
Dimensiunea simbolică a Sfinxei
Dincolo de prezența sa literală în mit, Sfinxă poartă un simbolism bogat care a preocupat gânditori și artiști de-a lungul secolelor. Este adesea interpretată ca:
- Simbol al Necunoscutului și al Misterului: Natura sa hibridă și enigma sa reprezintă forțele necunoscute, semnificațiile ascunse și provocările pe care le impune viața și destinul. A-i face față necesită curaj și claritate spirituală.
- Simbol al Cunoașterii Distructive: Așa cum este cazul lui Oedip, cunoașterea pe care o oferă sau o provoacă Sfinxă poate fi periculoasă. Rezolvarea enigmei a salvat Teba, dar l-a condus pe Oedip la tragedia sa personală, dezvăluind relația incestuoasă și parricidul.
- Paznic al Limitelor: Așezată la marginea orașului, Sfinxă funcționează ca un paznic al unui prag, atât geografic, cât și simbolic. Pentru a trece, cineva trebuie să-și dovedească valoarea, rezolvând enigma care se referă la esența existenței umane.
- Interpretare Psihanalitică: În psihanaliză, în special de către Freud și urmașii săi, Sfinxă și mitul lui Oedip au fost legate de complexul Oedip, dorințele și temerile inconștiente legate de figurile parentale. Sfinxă poate simboliza latura terifiantă, enigmatică a figurii materne sau provocarea maturizării. (O perspectivă interesantă pentru o cercetare ulterioară: psihanaliză mit Sfinxă).
Complexitatea acestor simbolisme explică de ce forma Sfinxei continuă să inspire și să provoace, constituind un arhetip atemporal în artă, literatură și filozofie.
Placă perforată din fildeș cu Sfinxă în mers. Lucrare asiriană, cca. sec. IX–VIII î.Hr., exemplu de artă a Anticei Aproape Orient. New York, Muzeul Metropolitan de Artă, nr. 64.37.1.
Interpretări diferite & Evaluare critică
Interpretarea mitului Sfinxei și a lui Oedip nu este univocă și a constituit obiectul studiului din multe perspective diferite. Cercetători precum Claude Lévi-Strauss au abordat mitul prin analiza structurală, concentrându-se pe opozițiile binare și structurile sociale pe care le reflectă. Alții, urmând tradiția psihanalitică a lui Sigmund Freud sau Carl Jung, văd în Sfinxă forme arhetipale și simboluri ale inconștientului, cum ar fi mama terifiantă sau provocarea individualizării. Filologi și istorici, precum Karl Kerényi, pot să se concentreze pe rădăcinile religioase și ritualice ale mitului, legându-l de culturi și credințe antice. Există, prin urmare, multiple lecturi care luminează diferite aspecte ale acestui mit bogat.
Epilog
Sfinxă, monstru enigmatic din Teba, rămâne una dintre cele mai fascinante și polisemantice forme ale mitologiei grecești. Povestea întâlnirii sale cu Oedip nu este doar relatarea victoriei inteligenței umane asupra monstruosului, ci o parabolă profundă despre natura cunoașterii, puterea destinului și ironia tragică care poate ascunde cele mai mari succese. Enigma sa, deși aparent simplă, atinge inima existenței umane, amintindu-ne de parcursul nostru de la slăbiciune la apogeu și, în cele din urmă, la decădere. Înfrângerea Sfinxei a deschis calea pentru tragedia lui Oedip, făcând forma sa un simbol etern al misterelor pe care suntem chemați să le înfruntăm și al limitelor înțelegerii umane.
Întrebări frecvente
Ce era Sfinxă în mitologia greacă?
Sfinxă în mitologia greacă era un monstru mitic cu corp de leu, aripi de pasăre și cap de femeie. Era considerată descendentă a divinităților monstruoase și era legată în principal de orașul Teba, unde punea o enigmă mortală trecătorilor, constituind un flagel pentru zonă până la înfrângerea sa de către Oedip.
Care era enigma Sfinxei?
Celebra enigmă pe care o punea Sfinxă din Teba era: „Ce ființă are o voce și devine patru picioare dimineața, două picioare la prânz și trei picioare seara?”. Răspunsul, dat de Oedip, este omul, care se târăște ca un copil (patru picioare), merge pe două picioare ca adult și folosește un baston la bătrânețe (trei picioare).
Cum a murit Sfinxă?
Conform mitului dominant din mitologia greacă, când Oedip a rezolvat corect enigma ei, Sfinxă a fost învinsă. Din rușine și umilință, sau conform unor versiuni, împlinind un destin predeterminat, a căzut de pe stânca pe care stătea și a fost ucisă, eliberând astfel Teba de prezența sa terifiantă.
Există o diferență între Sfinxă grecească și cea egipteană?
Da, există diferențe semnificative. Sfinxă egipteană este de obicei o formă masculină (sfinx masculin), fără aripi, și funcționează ca un paznic liniștit al locurilor sacre, cum ar fi Marea Sfinxă din Giza. În schimb, Sfinxă grecească este feminină, adesea înaripată, malefică și este legată de enigme și distrugere, constituind o formă cu siguranță mai amenințătoare în mitologia greacă.
Ce simbolizează Sfinxă?
Sfinxă în mitologia greacă simbolizează lucruri multiple: misterul, necunoscutul, pericolul, pedeapsa divină, dar și provocarea inteligenței umane. De asemenea, simbolizează limitele (geografice și metaforice) și natura potențial distrugătoare a cunoașterii, așa cum s-a văzut în povestea tragică a lui Oedip după rezolvarea enigmei.
Bibliografie
Barracuda, Rafael. Ce putem învăța din trecut: 120 de lecții care… Google Books, 2024.
Liddell, Henry G., și Robert Scott. Dicționar al limbii grecești antice. Google Books, 2015.
Malanda Dem, Ambroise, și Florentin Azia Dimbu. Mitul lui Oedip. Google Books, 2013.
Renger, Almut-Barbara. Oedip și Sfinxă: Mitul pragului de la Sofocle …. Google Books, 2013.
Sofocle: Oedip rege, Volumul 2. Google Books, 1872.
